duminică, 26 noiembrie 2017

Saptamana fructelor si legumelor donate - 11/2017


Saptamana 20-25 noiembrie a fost declarata la nivel national, saptamana fructelor si legumelor donate. Actiunea a fost preluata si de scoala noastra, care prin reprezentantii sai, a hotarat sa fie o actiune a tuturor elevilor scolii. Astfel, joi 23 noiembrie, fiecare elev a venit cu un mic dar pentru cei aflati in nevoie: cateva fructe si legume. A urmat actiunea de sortare la nivelul claselor si apoi strangerea donatiilor in sala polivalenta. Acolo, elevii clasei a V a B, indrumati de dl diriginte Lucaci Sergiu, au intrat la marea actiune a pregatirii laditelor pentru destinatari, Spitalul de boli neuro de la Colonia 1 Mai (Vulcan) si Fundatia “Bucuria Darului” Brasov. Vineri, 24 noiembrie, aceste donatii au plecat spre bolnavii de la Vulcan: 170 kg fructe (mere, portocale, banane, struguri, pere, kiwi, pomelo) si spre beneficiarii cantinei Fundatiei Bucuria Darului Brasov : 400 kg legume si fructe (cartofi, morcovi,ceapa, varza, ardei, pastarnac, mere). Mai mult de jumatate de tona de legume si fructe au ajuns pe masa celor care au nevoie de ele. De asemenea, in cadrul aceleiasi actiuni, elevii clasei a IV a A, insotiti de dna inv. Domintean Melania au donat si au gatit parte din legumele si fructele donate la cantina de pe langa Biserica Ortodoxa din Cristian. Felicitari tuturor! Multumim parintilor pentru sprijin si implicare!